miercuri, 27 noiembrie 2013

Un poet real: Emanuel Guralivu, „Un boxer cu pumnii fragili” (Charmides, 2013)

Altă carte care ar fi meritat mai multă atenție e cea a lui Emanuel Guralivu, numită Un boxer cu pumnii fragili și apărută în primăvara asta la Charmides. Am primit-o de la autor la târgul de carte din primăvară, și m-am bucurat să văd cât de mult a crescut de la debutul inconsistent din 2004. Deși a trecut, iată, mai bine de o jumătate de an de la apariția ei, comentariile & semnalele au fost dezamăgitor de puține. 
Transcriu mai jos câteva dintre poemele cele mai sesizante din cartea lui Emanuel Guralivu. Sper să vă convingă, la fel ca și pe mine, că avem de-a face cu un poet real & individualizat. 


Emanuel Guralivu, un boxer cu pumnii fragili (Charmides, 2013)


lucrările: 

călătorim cu geamurile aburite într-un 41
gata să explodeze la orice frână. afară
în realitatea oraşului plouă mărunt şi
apăsat ca o ceartă veche pe care
ţi-o aminteşti tocmai acum
când nedormit
ai lăsat garda jos. nimeni nu
şterge geamurile aburite. poate nu vor să rupă
vraja sau poate că ştiu ce e dincolo iar
geamul aburit e un fel de anestezic. oricum
eu vreau să văd. simt că ploaia asta vrea
să-mi spună ceva. dintr-o singură mişcare
a palmei curăţ geamul şi mă prefac că înţeleg
tot ce
mi se
întîmplă.



un boxer cu pumnii fragili:

mă uit în jur ca şi cum s-ar face lumină
cât de curând. îţi spui: folosesc multe
cuvinte pentru că revelaţiile sunt puţine.
aburul iese din mine încâlcindu-mă în
funiile lui. ninsoarea prin care mă mişc ca
un boxer cu pumnii fragili e venită din
copilăria mea. multe cuvinte pentru că
revelaţiile sunt puţine. notează asta.
în rest ninsoarea prin care mă mişc cu
sângele încremenit.



 cartoane:

plouă de câteva ore şi ploaia ne-a înghesuit pe toţi
în staţii şi apoi în autobuze. împins în mirosul
hainelor ude mă agăţ de refuzul tău. trupurile se
izbesc între ele cu sunetul înfundat al cartoanelor.
în coşul pieptului se adună genunchii striviţi. încă o
repetiţie pentru naştere. sub cerul scund al umbrelelor
teama se aprinde ca un fulger. nu pot să închid ochii.
sub pleoape cuvintele lui dostoievski îşi pâlpâie
luminile de neon îmbătrânit. mi-am ruinat viaţa
într-o risipire morală în ungherul meu. plouă
de câteva ore şi ploaia încuie uşa
după noi. în pupa de beton
vom gânguri
şi ne va fi
bine.


locul preferat:

„o rezistenţă, timp de o clipă, în faţa
confuziei din jur”  spunea Robert Frost
despre poezie. şi tu închizând ochii ai început
să vezi reconstituirea crimei: cana ta cu cafea

dând la o parte cana tatălui tău din locul lui preferat
(în colţul din dreapta al biroului din sufragerie). şi
mişcarea exactă ca-ntr-o ceremonie a ceaiului 
nu te surprinde. apoi

chiar înainte să se întunece te aşezi la fereastră.
un lăutar beţiv şi acordeonul său îţi atrag atenţia.
un pinocchio dezarticulat într-un

dans al împăcării. şi ca o bruscă aprindere
a unui bec cântecul acordeonului te trezeşte şi
în acelaşi timp te pierde departe de locul preferat
abia cucerit. 

1 comentarii:

Anonim,  11 decembrie 2013 la 09:29  

Pe alocuri - "ca o brusca aprindere" - pare mai degraba "ireal" decat "real"...

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS