Sebastian. Cartea preferată

Dilema Veche (mă rog, de fapt Dilemateca) a făcut o anchetă teribil de serioasă privind Cărţile preferate de copiii scriitorilor.

Ce au răspuns Ana Dragu, Raluca Dună, Dan Lungu, Antonio Patraş, Răzvan Petrescu, Adina Rosetti, Simona Sora, Lucian Dan Teodorovici & Mihaela Ursa puteţi vedea aici.

Copiez mai jos răspunsul meu.

Cum Sebastian are 3 ani şi jumătate, e limpede că, pînă de curînd, cărţile lui preferate au fost cele fără text, numai cu imagini & abţibilde. E drept, există o poză făcută pe la 2 ani în care citeşte absorbit pe oliţă o ediţie Wordsworth din Shakespeare - însă e un fake snob. Prima lui poză într-adevăr livrescă e din Librăria Humanitas, ţinînd iluminat în mînă o carte uriaşă pe a cărei copertă se poate citi 1000 de camioane şi maşini cu abţibilde. Avea vreo 2 ani şi jumătate, cred, şi a citit-o cu răbdare de kabbalist - a permutat cele 1000 de abţibilde în toate combinaţiile posibile, la fel cum alţii permută literele Torei pentru a afla numele lui Dumnezeu. Pe la 3 ani a învăţat literele mari de tipar, aşa încît era în stare să găsească singur în librării cărţile pe a căror copertă era scris numele supereroului favorit - micuţa, modesta, ultraperfecta (şi hiperenervanta, dacă mă întrebaţi pe mine - aşa că mai bine nu mă întrebaţi) locomotivă Thomas. Camelia i-a cumpărat tot felul de cărţi de poveşti pentru care în copilărie mi-aş fi dat sufletul personal - ba chiar mi l-aş da şi acum, pentru unele; el rămîne însă la toate nepăsător şi rece, ştie doar una şi bună: Thomas e prietenul pe care-l iubeşte fără fisură. Îmi aduce autoritar cărţile cu desene multe şi texte minimaliste, mi le trînteşte în poală şi-mi porunceşte: "Citeşte-mi-o pe cea cu Thomas şi trenul de intervenţie!" Îi citesc, el urmăreşte corespondenţa dintre imagini şi cuvinte şi, pe măsură ce se iluminează, îmi dau seama că era să fac o mare greşeală: sufletul trebuie să mi-l dau de acum înainte pe cărţile lui, nu pe ale mele. Aşa merge treaba.