Cosmin Borza în Asymptote: Contemporary Romanian Poets. Between the Visionary and the Quotidian
În Asymptote, una dintre cele mai vizibile publicaţii virtuale internaţionale (board-ul ei editorial acoperă mai mult de zece ţări), Cosmin Borza publică o panoramă amplă a poeziei române recente (adică de după 2000), intitulată Contemporary Romanian Poets. Between the Visionary and the Quotidian.
Inutil să mai spun că textul lui Cosmin Borza face astfel un serviciu important poeziei române (nu numai celei douămiiste, fireşte).
Nu cred că am voie să reproduc articolul aici, aşa c-o să citez doar fraza care mă priveşte:
"A similarly obsessive tendency to unveil the existential is also obvious in several other Generation 2000 representatives, for instance Claudiu Komartin, Dan Sociu, and Radu Vancu. In their own unique fashion, these authors use poetic formulae to attain a heightened fluidity. The characteristic aspects critics tried to isolate, specifically these poets' minimalism, routine, visionary miserablism, and neo-expressionism, were exactly those elements the poets strived to reconcile, and the hybrid thus born frequently offers beautiful results."
Textul complet îl găsiţi aici.
te astept pe la mine... la "crucea de piatra" internauta.
unde sunt vremurile in care erai momit cu "olteanca fierbinte" si "iti voi indeplini fanteziile cele mai ascunse"?
:)
Dar de ce spui "momit", eu sunt convins de profesionalismul lor - şi cred, pe neverificatelea, că ofereau într-adevăr ceea ce promiteau!
Mie mi se pare ca ce spune au spus deja altii mult mai bine, iar ce n-au observat nici ceilalti n-a observat nici el... Singurul castig ar fi, mi-ai putea spune, ca, nu-i asa, a aparut intr-o revista din strainatate si deci n-ar fi o problema (ca nu stiu aia tot firul, ei nefiind, de fapt, mai deloc familiarizati). Cu atat mai mult, insa, ti-as raspunde!
Dragă Daniel, poate că ai dreptate - însă eu nu-l văd în primul rând ca pe un studiu, ci ca pe un promo. Unde nu contează atât ca ce scrie pe etichetă să fie şi înăuntru, ci numai eficienţa promovării. Şi, având în vedere că e un promo apărut în Asymptote, consider criteriul eficienţei bifat (cu asupra de măsură). :)
eu as fi mai exigent la ce apare in Asymptote si daca e vorba de un promo. promo-promo, dar mai consistent!...
(apropo, ce s-a ales din dosarele alea de la ICR, pe care atat le laudati voi? au fost bine platiti niste traducatori ca sa fie niste autori romani tradusi si trimisi direct pe marile piete literare. asa, si? dupa?...)
(nu te invit la o discutie despre ICR, ca iti stiu parerea, nu te invit cata vreme eu oricum nu am una, nici despre fostul, nici despre actualul, si nici nu cred ca voi avea, pentru ca am alte subiecte care sa ma intereseze, las asa un semn de intrebare in aer doar pt. ca a venit vorba de exigenta)
Daniel, tot fără să intru în discuţia pe care n-ai deschis-o :), o să mă rezum la a-ţi spune că statutul României de invitat de onoare la târgurile de carte de la Paris, Goteborg etc. n-ar fi fost în veci obţinut fără acei autori & acele traduceri. Că ţie asta ţi se pare puţin, e altă discuţie.
(Care autori au fost ei anume ceruţi de acele edituri occidentale - iar nu invers, adică nu ICR-Patapievici i-a introdus cu anasâna în programul editorial occidental, cum pare a se înţelege din comentariul tău. :) )
nu m-am referit la carti, ci la dosare prin reviste :)
(ca si cum autorii romani nu puteau si ei sa apara normal prin reviste, ci trebuiau enclavizati, grupati intr-un numar doar pt. ei)
programul acela de sprijin pentru traduceri de carti imi placea.
Nu prea înţeleg despre ce vorbim, Daniel. :)
Dosare prin revistele occidentale importante au apărut şi fără sprijinul ICR-ului - îmi aduc aminte, de pildă, de micul "dosar douămiist" făcut de Elena Borras Garcia pentru Quimera (din păcate nu e încă pe site-ul lor - http://www.revistaquimera.com/index2.php). Şapte poeţi douămiişti, traduşi & prezentaţi excelent de ea în revista asta de mare vizibilitate. Şi exemple sigur că se mai pot găsi.
Însă ce era cu adevărat greu, ştim amândoi, s-a făcut - adică intrarea autorilor români la edituri serioase. Chestie pe care n-a reuşit-o nimeni până la ICR-Patapievici. Măcar evidenţa asta s-o admitem.
pai, da. eu am admis, ca admit cand vad chestii misto. dar si dosare de care ziceam eu au aparut pe bani ICR, si prin Polonia si tari mai putin vestice :)
eu nu le vad rostul doar din punctul ala de vedere - macar in presa literara nu cred ca e nevoie sa fim asistati (sau macar sa nu aparem doar "in grup") (e ok si asa, dar sa fie si altfel!), in rest, la edituri e oarecum, in general, necesar, pentru ca sunt costuri mari cu traducerile profesioniste si putine edituri si le-ar permite.
(Elena o fi facut cum ai zis tu, pe cont propriu, n-am vazut dosarul respectiv - ea oricum a avut, daca nu ma insel, de doua ori bursa ICR, deci, pe de o parte, nu cred ca nu cunoaste deja destul de bine poezia romana, iar pe de alta parte nu cred ca ai de fiecare data nevoie de bani ca sa faci ceva de placere... uite, chiar si eu cred ca o sa incep sa traduc niste poeme faine din italiana in romana, strict pentru placerea actului in sine, categoric pentru nimic altceva, mai ales ca nici nu-s traducator)
Trimiteți un comentariu