joi, 27 decembrie 2012

"Frânghia înflorită". Alte topuri, alte eseuri

De ieri până azi, am descoperit că Frânghia înflorită mai apare în alte câteva topuri & retrospective.
În România literară, nr. 52, Gabriel Chifu, Alex Goldiş, Marius Miheţ şi Irina Petraş o socotesc printre cărţile care rămân ale anului 2012.
În retrospectiva lui din Dilema veche,  Marius Chivu o listează de asemenea printre cărţile demne de remarcat.
Iar în interviul dat Elenei Vlădăreanu în Suplimentul de cultură, Mihai Iovănel spune că "lucrurile de top" publicate în 2012 în materie de poezie sunt Frânghia înflorită şi Poeziile naive şi sentimentale ale lui Dan Sociu.

Mă tot mustră conştiinţa de câteva zile, musai să mă mărturisesc: acum câteva zile, prietenii de la Contributors mi-au cerut un best of personal cu cele mai bune patru-cinci eseuri publicate în 2012. Am făcut o listă foarte drastică, din care am tot tăiat până au rămas şapte eseuri excelente, nu mă înduram să renunţ la nici unul. Dar n-aveam ce face, aşa că am renunţat cu inima strânsă la singurele două eseuri care nu se potriveau cu subtextul aşa-zicând "politic" care subîntinde retrospectiva mea (a se vedea incipitul şi finalul textului de pe Contributors). Aşa se face că au rămas pe dinafară, taman pentru că-s inaderente la orice lectură "politică", două cărţi la care ţin foarte mult (la una dintre ele am şi vorbit la lansare):  

- Eminescu explicat fratelui meu de Ioana Bot (editura Art);
- Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă de Mihaela Ursa.

Aşa că nu-mi rămâne decât să le declar aici drept cele mai pure eseuri din 2012, şi să-mi văd mai departe de remuşcăturile duhului lăuntric. 

1 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS