"Zona nouă". Cristina Jidveianu

După cum am mai scris, mezinele din Zona nouă sunt Ioana Vintilă (clasa a noua) şi Cristina Jidveianu (clasa a unşpea).

Am pus pe blog la începutul lunii poeme ale Ioanei Vintilă.

Iată acum şi un poem ceva mai amplu al Cristinei Jidveianu.

Cristina Jidveianu, Călătorie pe o coajă de pepene

Cine numără cioburi moare înecat

Cheia din broască se rotește

Concomitent cu acele ceasornicului

A single death is a tragedy; a million deaths is a statistic

Oglinzilor li se desprind șuruburile

Țevile de eșapament se sparg și din ele curge viață

A minute of splendor is a minute of ash

Universul ăsta e tot mai mic

De când nu mai număr pe degete

Un borcan din care picură nisip

Pe care nu-l mai găsește nimeni

Ți-am trimis optzeci și trei de plicuri de scrisori

Dacă le deschizi au gustul salivei mele

Ușile scârțâie și fără să le atingi

Un mușuroi de furnici

Îmi mănâncă din bolul de cereale

Singurătatea nu-i neapărat să ai nevoie de oameni

Idealul umanității constă în reprimarea sentimentelor

Rochia mea atârnă de galerie

Colierele din imitație de perlă

Se desprind și cad de la gâtul meu vânăt

Idealul feminității constă în două dungi negre pe pleoapele superioare

Când copiii tăi se stropesc cu pistoale cu apă

Când ai un puzzle mare cu prea multe piese lipsă

Și lumea ta are un sfârșit

Două pete de cerneală pe foaia mototolită

O bătrână ce vine de la gară

Cu mâinile pline de geamantane

Dragoste e când doi oameni vorbesc aceeași limbă

Buzunarele cu bomboane lipicioase

Scaunele răsturnate și

Urmele de noroi de pe pantofii tăi

Ce nu merg în nicio direcție

Trăiești doar dacă ai o plasă de păr în fața ochilor

Amintirile tale sunt niște mâini mirosind puternic a alcool

O linguriță cu petrol lampant

O buturugă ce izbește de pereții neurocraniului

E greu să vorbești despre suflet

Călcâiele pline de plasturi

Te pui în genunchi și numeri nouăzeci și nouă de muște în becul din bucătărie

Nicio moarte nu te lasă singur

Cuburi de gheață rămân intacte la 100 de grade Celsius

Urme de săpun de pe oglindă

Și plângi ca unui copil ce a fost plesnit peste față

Cincizeci de frați ronțăie cincizeci de firmituri

Căzute sub masă

Umbrele lor dansează pe ușa din sticlă

E o idee bizară să te reproduci, atunci când nu iubești viața

Bărbatul gras de la doi are boala lui Christmas

Când avea capul spart toți sperau să moară

Dar a trăit așa

Cu sângele coagulat

Nasturi cusuți strâmb pe un palton murdar și rece

Se desprind bucăți din parchet

Ne ascundem în cămară

Pereții ne îmbrâncesc ca niște luptători de Ashihara

Norii au culoarea cearei pentru pantofi

Și forma palmei tale

Vocea ta îmi face corpul să tremure

Ca un duș cu apă rece

Oamenii se iau de mână

Doar atunci când afară începe să se întunece