Sebastian. Cuvinte de înţelepciune (III)

Lunea am ore până la 9 seara. Aseară, abia întors de la facultate, mă ia la întrebări.


Sebastian: Tati, dar tu ce tot faci la facultate?
Eu: Ce să fac, tati, le vorbesc studenţilor despre poezie.
El (spontan, făcând cu o naturaleţe zdrobitoare o asociaţie a cărei cauză nici acum, când scriu, n-am intuit-o): Adică despre mine?
Eu (plusând): Sigur, tati.
El (indignat, cu lacrimi în vocişoară): Nu! Să nu le mai vorbeşti despre mine!
Eu (surprins): Dar ce să fac, tati?
El (decisiv): Vorbeşte-le despre mami!