vineri, 2 decembrie 2011

Teodora Coman, poem în "Dilema Veche"

În anul I de facultate, am remarcat la puţinele cursuri pe care le frecventam o fată ca un oximoron ambulant: era Delicateţea şi Timiditatea încotoşmănate într-o agresivă, hipermasculină geacă de motociclist. Taciturnă şi retrasă, nu participa la ciripelile policolore din pauze, stătea pur şi simplu în bancă şi privea pe geam. Dacă încercai să vorbeşti cu ea, îşi activa imediat suma de mecanisme retractile, aveai impresia că se retrage în geaca ei de piele ca o ţestoasă înţeleaptă în faţa unei plictiseli bâzâitoare.
În puţinele ocazii când era forţată să vorbească la vreun seminar, era remarcabilă - nu doar întrucât citise considerabil, dar vorbea pur şi simplu în cunoştinţă de cauză. Îmi aduc şi azi aminte discuţiile noastre despre Nietzsche, din anul II sau III, precum şi entuziasmul nostru comun pentru Cărtărescu - aşa am descoperit că Teodora Coman (căci despre ea e vorba, desigur) e şi o excelentă desenatoare, ilustrase admirabil câteva pasaje din Levantul.
Apoi, după ce am terminat facultatea şi am ajuns redactor la Transilvania, am convins-o să-mi dea pentru revistă texte despre diverşi pictori - scrise excelent, la un nivel pe care puţini comentatori autohtoni al artelor plastice îl ating. După câţiva ani, a început să scrie despre poezie - cronici ale imaginarului material, de asemenea excelente - singurul eventual cusur fiind că, prea atentă la zisul imaginar material, risca uneori (rareori, mai precis) să piardă din vedere limbajul poetic. În fine, în vremea din urmă Teodora a scos la iveală teancuri de poezie, consistente în toate sensurile cuvântului; ştiam că scrie, îmi spusese soţul ei, Marian Coman (coordonatorul librăriei Humanitas din Sibiu), prietenul meu drag din anii liceului, dar refuzase până recent să-mi arate.
Anul ăsta, însă, Teodora a făcut pasul decisiv şi şi-a început existenţa de poet - a participat chiar la Tabăra de poezie de la Săvârşin, unde a făcut o impresie excelentă. Iar acum, în dimineaţa asta, dau pe site-ul Dilemei vechi de un frumos poem al ei. Semn că lucrurile merg în direcţia în care trebuie.
E tare reconfortant să vezi poezia lucrând în şi cu prietenii tăi. Îţi dă senzaţia că nu-i totul pierdut.

L.E. Am primit şi poza Teodorei în geaca macho - iată deci Oximoronul :) :

23 comentarii:

Unknown 2 decembrie 2011 la 15:29  

nu e, radu, din fericire.:) bravo teodorei!

Anonim,  2 decembrie 2011 la 15:31  

Dragă Radu, aproape m-ai făcut să plâng de emoţie...

Radu Vancu 2 decembrie 2011 la 15:31  

Diana, mă bucur că suntem mai mulţi care ţinem în viaţă speranţa asta disperată. :)

Radu Vancu 2 decembrie 2011 la 15:32  

Teodora: Ei, lasă, o dai pe lacrimi taman când am scos de la naftalină ditamai geaca macho! :)

Anonim,  2 decembrie 2011 la 15:47  

Am o poză cu ea...Dacă ştiam de surpriza asta minunată,o trimiteam! :)

Radu Vancu 2 decembrie 2011 la 16:10  

Păi poţi s-o trimiţi şi acum, nu-i deloc timpul pierdut!

Lia,  2 decembrie 2011 la 16:33  

Teodora, nu stiu, sa te felicit pentru ceea ce esti sau pentru prietenii pe care ii ai :)!? Felicitari duble!

bogdan cosa 2 decembrie 2011 la 16:37  

da, vrem poza :)
ps: bineradu

Radu Vancu 2 decembrie 2011 la 16:53  

Lia: Aş merge pe prima variantă - fie şi numai pentru că "cine este, este", vorba filosofului bulgar. :)

Bogdan Coşa: O aştept şi eu, cum o primesc, o pun aici. P.S. foartebinebogdan

eva 2 decembrie 2011 la 19:44  

Radu, cred că Teodora e bogată în prieteni. Oricum, mult mai bogată decât m-am simţit eu cândva. :)


E extraordinar că aţi încurajat-o să iasă în faţă cu poezia ei, pe ea, care este atât de frumos inadaptată la lumea asta prozaică în care 9 din 10 suntem băgăcioşi. Implicit pentru că ni se pretinde a fi.

Fericiţi cei care au fost încurajaţi astfel. Aceasta e adevărata prietenie şi e rară.

Am văzut-o în poza din Dilema,... stabat poeta dolorosa. E foarte ea însăşi în poza aceea.

Radu Vancu 2 decembrie 2011 la 19:56  

Eva: Mulţumesc pentru cuvintele frumoase, dar meritul e integral al Teodorei, ea singură a ales să se dedulcească la borcanul ăsta cu dulceaţă amară. :)
Iar poza îmi place şi mie mult, înţeleg că autorul e Andrei Doşa - care ştie să surprindă la fix când vine ceea ce e desăvârşit. :)

Anonim,  3 decembrie 2011 la 10:22  

dac-ai şti cu ce Delicateţe şi Emoţie vorbeşte ea despre tine şi despre alţi poeţi!
Vine aşa:
Eu: - Bună, Teo, eu sunt Ora, ce bine-mi pare să te cunosc, ce mai faci?
Ea: - Uite, e aşa bine, Radu Vancu face nişte lucruri incredibile cu cercul de la Sibiu. Şi alături lansează ceva Gelu Vlaşin şi la Săvârşin a fost extraordinar.
Adică ea chiar asta făcea. Am surprins-o aşam, în acest bine. Eu o ştiam doar de pe blog, unde cel mai bine se vede arhitectura de baga translucidă a carapacei. Când am întâlnit-o de-adevăratelea abia, m-a buşit fragilitatea aceea din care-şi face poeziile.

Ilonely 4 decembrie 2011 la 04:50  

"E tare reconfortant să vezi poezia lucrând în şi cu prietenii tăi. Îţi dă senzaţia că nu-i totul pierdut."
nici NU,Radule!...o spumă de zmeură,ceva? ;)
drag mi-ar fi fost ca "geaca macho" să se fi ros în ani şi-n amintiri
Tiadără,tot înainte,frumoaso!

Radu Vancu 4 decembrie 2011 la 11:09  

Ora25: "Arhitectura de baga translucida a carapacei" m-a facut din nou invivios pe tine. :)

llonely: O, da, o spuma de zmeura si o limonada ar fi minunate! :)

Veronica,  4 decembrie 2011 la 12:19  

E greu să comentezi ceva la o postare așa de luminoasă. A trecut o tăcere. Acum las și eu pur și simplu un zîmbet.

Anonim,  5 decembrie 2011 la 21:58  

in sfarsit o poet(es)ă care nu își alintă nurii și care nu isi transforma feminitatea in felul principal de mancare al poeziei. am citit cateva texte t.c. pe net. uneori par un manual anost de anatomie. se inventariaza pielea, se numara venele. chirurgul e priceput si rece (^^un zambet taie fața^^), opereaza un corp ^^subtire^^, aproape transparent. in el nu se afla exasperari fara sens si nici convulsii erotice. in afara lui, in schimb, o dezordine vegetala completa: copaci miscatori, scoarte, busteni etc. mai rar cate o gingasa tautologie ^^lucrurile frumoase trebuie să rămână doar frumoase^^ care tulbura inutil apele. dar, vai, am citit prea putin si am scris prea mult :)

Radu Vancu 5 decembrie 2011 la 22:09  

Ce mă bucur, apar şi primele cronici! :)

Radu Vancu 6 decembrie 2011 la 01:01  

Teodora Coman m-a rugat sa postez urmatorul mesaj:

"Radu,

Am tot încercat să intru pe blogul tău, dar nu m-a lăsat. Anonimul îi face o nedreptate Andrei Rotaru când îmi atribuie copacii, buştenii şi tautologia din Ţinuturile Sudului. Cred că ar fi bine să fie precizat lucrul ăsta, ce zici?"

Pentru conformitate,
Radu Vancu :)

Anonim,  6 decembrie 2011 la 10:41  

pentru conformitate, e cazul sa stergi si postarea mea de mai sus. sunt un cititor obosit si prost. am revazut blogul cu pricina. textele citate acolo sunt ale andrei rotaru. cronica e a teodorei coman. asadar niță ghițescu sau ghiță nițescu?

Radu Vancu 6 decembrie 2011 la 12:22  

Anonim: Nu cred că-i cazul să iei aşa de în tragic confuzia - important e că un anumit text poetic, indiferent de cine era semnat, te-a provocat să scrii despre el. Poezia şi-a făcut deci treaba. :)

FURY,  10 martie 2012 la 23:08  

Tarziu...da zic si io ceva ...Sunt mandru ca o cunosc pe fata asta ....dintotdeauna...!!!

Radu Vancu 10 martie 2012 la 23:47  

Ba nu-i deloc târziu, aş zice că vine taman la fix. :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS