duminică, 25 decembrie 2011

George Steiner, "Errata. O autobiografie"

Nu-i propriu-zis o autobiografie standard, dar asta nu o face o mai puţin încântătoare carte de înţelepciune târzie, din care am impresia că am învăţat chiar mai multe decât din Poezie şi adevăr, de pildă. Sunt unsprezece capitole autobiografice, fiecare coagulat în jurul unei teme puternice, precum arta (mai exact, pretenţiile artei de la cititorii ei), evreul şi evreitatea, poliglosia (arătând că monoglosia e o formă de mutism), credinţa (relaţia "bolii de Dumnezeu", după formula lui Karl Barth, cu raţiunea), iubirea (sunt efectiv memorabile paginile privind condiţionarea lingvistică a amorului - adică modul în care retorica erotică determină practica erotică; redau, spre edificare, un pasaj: "Nu există două limbi care să cartografieze identic trupul uman şi intimităţile lui preferate. Ritmurile, modurile accelerando şi adagio ale măsurilor ce stau la baza complicatei coregrafii după care dansează fiinţele umane pe parcursul relaţiilor sexuale sunt cadenţate de cuvinte. (...) Pentru a face dragoste în engleza americană, să zicem, fiinţa articulată trece prin cu totul altă experienţă decât dacă ar face-o în germană, italiană sau rusă (în Lolita este o aluzie magică la aceste lumi distincte. (...) Cât de monoton trebuie să fi fost actul sexual în Paradis!" - adică înainte de diferenţierea babelică a limbilor), răul şi formele lui istorice (mai ales în societăţile totalitare) ş.a.
Îmi dau seama că am greşit când am spus că-i o carte de înţelepciune; Steiner nu-i totuşi un înţelept, n-a ajuns la melancolia sapienţială, detaşată şi cinică, pentru care toate cele lumeşti sunt deşertăciune. Chiar dacă uneori poate să-ţi dea impresia asta, atunci când discută despre rău (şi, în speţă, despre torturarea copiilor la Auschwitz), se încrâncenează carnea pe el şi o ia razna. Îi vine, cu vorba lui Ivan Karamazov, să-i dea lui Dumnezeu înapoi biletul de intrare în Paradis. Ceea ce numai înţelept n-ar fi, nu-ncape vorbă. Dar tocmai asta mă face să empatizez cu el; înţelepţii transumani nu-s pe gustul meu (din punctul meu de vedere, transuman e totuna cu inuman).
Unde mai pui că, deşi admite că nu-i iese teodiceea şi, implicit, nu înţelege necesitatea răului în lume, Steiner nu-i deloc un acrit. O frază de pe ultima pagină spune aşa: "Dar sunt incapabil, chiar şi în cele mai proaste momente, să renunţ la credinţa potrivit căreia cele două minuni care motivează existenţa muritorilor sunt iubirea şi inventarea timpului viitor". Borges, cred, ar fi contrasemnat fraza asta cu încântare.

4 comentarii:

Anonim,  25 decembrie 2011 la 18:05  

Ai scris atât de frumos, încât mi-ai făcut poftă, Radu :) Vreau neapărat s-o citesc și eu! În plus, mi-ai dat și o idee de licență :)) nu știu cât e de reală posibilitatea s-o studiez, dar îmi place :)

ira :)

Radu Vancu 25 decembrie 2011 la 23:59  

Ira, ştii cum zice poetul, frumuseţea stă în privitor. Mie nici prin gând nu mi-ar fi trecut că notiţa mea poate da ideea unei întregi teze de licenţă. Mă bucur că s-a întâmplat aşa, dar tot meritul îţi aparţine. :)

Anonim,  26 decembrie 2011 la 11:56  

Modest, ca de obicei. :)

Radu Vancu 26 decembrie 2011 la 18:52  

Mda, modestia e arma ştim noi cui. :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS