vineri, 3 iunie 2011

Comunicatul juriului de acordare a premiilor USR

Am primit din partea juriului de acordare a premiilor USR următorul comunicat, trimis spre publicare României literare şi câtorva bloguri culturale, printre care şi al meu. Îl reproduc mai jos, cu singurul comentariu că, din punctul meu de vedere, două absenţe din lista nominalizărilor sunt, înainte de toate, nu numai injuste, ci chiar scandaloase: De-a viul lui Teodor Dună pentru poezie şi Rădăcina de bucsau a lui O. Nimigean pentru proză.

COMUNICAT

Luni, 23 mai a.c., a avut loc prima întâlnire a juriului de acordare a premiilor USR pentru anul 2010. Examinând, cu această ocazie, lista de nominalizări, juriul a constatat că ea cuprinde unele titluri mai puţin convingătoare sub raport literar, fiind omise, în schimb, volume a căror valoare a fost deja recunoscută prin cronici favorabile şi premii. Cum nu se poate pronunţa înaintea datei de 8 iunie asupra calităţii îndoielnice a unor titluri incluse în lista de nominalizări, juriul îşi rezervă, totuşi, dreptul de a face publice câteva exemple de volume care, în opinia sa unanimă, ar fi meritat cu prisosinţă să figureze în respectiva listă:
Poezie: Traian T. Coşovei, Aerostate plângând; Radu Vancu, Sebastian în vis
Proză: O. Nimigean, Rădăcina de bucsau; Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!
            Debut: M. Duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti; val chimic, umilirea animalelor
            Conform prevederilor statutare, cele două jurii ale USR sunt independente, iar opţiunile membrilor juriului de premiere nu pot modifica lista stabilită de către juriul de nominalizări. Respectând acest principiu, nu vom putea lua în calcul pentru premiere niciunul dintre titlurile menţionate mai sus. Sperăm, totuşi, că intervenţia noastră va putea conduce în viitor la o selecţie mai riguroasă a titlurilor nominalizate.

            Alexandru Dobrescu (preşedinte)
Mircea Bârsilă
Paul Cernat
Gellu Dorian
Andrei Terian

L.E. Aici, poziţiile oficiale a doi dintre membrii juriului final, Paul Cernat şi Andrei Terian.

33 comentarii:

Anonim,  4 iunie 2011 la 23:30  

E limpede, de fapt astea sunt premiile USR. Felicitări şi ţie şi juriului de premiere!

Radu Vancu 5 iunie 2011 la 22:12  

Ora, nu sunt premiile, dar tot e de bine, e un soi de Salonul Refuzaţilor:)

Anonim,  6 iunie 2011 la 11:09  

:) exact! ştiu că nu sunt chiar premiile dar nu toată lumea primeşte astfel de comunicate super :)

Radu Vancu 6 iunie 2011 la 12:27  

Aşa e, problema e că ele vin abia în ora a 25-a! :)

o. nimigean,  6 iunie 2011 la 12:50  

A vorbi de un "Salon al refuzatilor" ar insemna sa-i acordam juriului de nominalizare o credibilitate academica, ca reprezentant al stachetei estetice oficiale a vremii. Dar in cazul de fata nu s-a "refuzat" cu argumente estetice, nici nu era cum,de vreme ce critica validase cu asupra de masura volumele care nu se regasesc pe lista, aici s-a lucrat pe simpatii si antipatii. In ce ma priveste, a fost un semn clar de ostilitate din partea conducerii USR, la care, de altfel (Gheo o poate marturisi), ma asteptam.
Comunicatul celui de-al doilea juriu e binevenit, dar extrem de timid, timorat de-a binelea. Pina la urma, nu face decit sa valideze abuzurile juriului de nominalizare.

Radu Vancu 6 iunie 2011 la 13:13  

Ovidiu, subscriu întru totul, mai puţin acolo unde nu pot opera decât intuitiv - anume în ce priveşte ostilitatea conducerii USR. Se poate să fie aşa, nu zic ba, dar, din câte se pare, aceeaşi conducere USR e suficient de iritată de nominalizări pentru a admite publicarea comunicatului juriului secund în revista-fanion a USR. Însă, bineînţeles, şi gestul acesta poate face parte tot dintr-un joc de strategie ş.a.m.d. Dincolo de toate, absenţa romanului tău de pe listă e atât de nedreaptă, încât decredibilizează cu totul premiile cu pricina.

ovidiu nimigean,  7 iunie 2011 la 11:11  

Draga Radu, esti poet, deci te rog sa operezi intuitiv! Te rog sa operezi intuitiv! Dar merge si rational. In ce ma priveste - repet sintagma asta, ca sa nu generalizez - nu "rezulta" alt mobil decit ostilitatea (inclusiv in varianta ei pseudomotivata: noi, juriul, consideram ca romanul lui O.N. nu se ridica la valoarea titlurilor nominalizate; ar fi o motivatie pasabila daca autoritatea critica a membrilor juriului ar fi una reala, cel putin la nivelul criticilor care s-au pronuntat despre carte, dar, din nefericire, nu e). Si-atunci? Ce-mi ramine sa cred in afara de faptul ca un juriu bizar, nercredibil profesional, a vrut sa-l puna discretionar la locul lui (adica aut!) pe un scriitor care s-a exprimat critic la adresa moravurilor de la virful uniunii, atit pe vremea lui Eugen Uricariu, cit si in cea a lui N. Manolescu? Cu atit mai mult, cu cit stiau ca pot conta pe inertia breslei si pe dezinteresul opiniei publice.
Sigur, vina e si a mea, trebuia sa spun limpede, inca de cind s-au anuntat conditiile de jurizare,ca resping aceasta comedie regizata pe de o parte de Horia Garbea, pe de alta, condusa de Al. Dobrescu (imprecator al lui Goma cind acesta se afla in arest in '77,turnator reactivat taman cind presedintele USR, Nicolae Manolescu, face caz de morala scriitorilor si da credit CNSAS-ului - pe vremuri il credea pe Eugen Uricariu "pe cuvint"). Din toti membrii juriilor reunite, doar doua persoane sint credibile, criticii Paul Cernat si Andrei Terian, dar si acestora li s-a amputat autoritatea, fiind obligati sa lucreze pe lista primului juriu, ceea ce, intre noi fie vorba, mi se pare umilitor.
In fine, asta e, nu cred ca USR e reformabila, cel putin nu in mandatul lui Nicolae Manolescu. Daniel Cristea-Enache a inteles si, acum citeva zile, si-a anuntat demisia din aceasta organizatie ce risca sa nu mai aiba membri, ci complici. Ii salut gestul si, cu toate ca va trebui sa renunt la dreptul de a alege si a fi ales in forurile USR, la calatorii in strainatate platite si lecturi cu onorariu, la sufertas, pensie si ajutor de inmormintare, la prestigiul de scriitor cu legitimatie (ca oricum cartile nu conteaza),ma autosuspend din calitatea de membru USR (sperind totusi, ca rumanul prost, la vremuri mai bune).
Cam atit, pe scurt, dar cu drag

ovidiu nimigean,  7 iunie 2011 la 11:16  

"cu cit stia ca poate", desigur

Radu Vancu 7 iunie 2011 la 13:48  

Într-adevăr, absenţa cărţii tale de pe lista nominalizărilor dă cu tifla juriilor care te-au nominalizat la cele mai importante premii ale breslei, dintre care pe unele le-ai şi obţinut. Se poate ca, în ce te priveşte, să ai dreptate şi să fie vorba de o vendetă (deşi tare mă tem că-i mai degrabă vorba de micile intrigi ale vieţii literare - ceea ce e, la urma urmei, chiar mai meschin); însă, în ce-l priveşte pe Radu Pavel Gheo, celălalt mare absent (d.p.d.v. al juriului final), chiar nu văd altă motivaţie decât incompetenţa sau/şi tranzacţionismul (ca să nu-i spun altfel) juriului iniţial - dintre ai cărui membri, totuşi, pe Antonio Patraş îl cred şi competent, şi non-tranzacţional.
Din păcate, ai dreptate (şi) în ce priveşte breasla: cu excepţia comunicatului juriului secund (aşa timid cum e, reprezintă totuşi o premieră), şi în afară de obişnuitele şuşoteli pe la colţuri, n-am văzut vreo reacţie oficială... Nu mă miră de alfel, e acelaşi USR în care nu vreau să intru.

razvan 8 iunie 2011 la 15:02  

si uite asa premiile au salvat lumea :) http://www.southparkstudios.com/full-episodes/s15e02-funnybot

dragoş c 8 iunie 2011 la 18:00  

nu stiu ce va tot imprecati pe niste premii care nu conteaza, la fel ca o buna parte din juriu, de care cititorii na-u auzit in viata lor (si nu vor auzi) - din fericire.

si daca cartea x va lua premiul usr va fi mai citita sau mai buna? vax!

ovidiu nimigean,  8 iunie 2011 la 20:22  

dragos, ai si n-ai dreptate. pentru literatura 'an sich' nu conteaza, lucrurile se regleaza in timp. pentru habitatul literar, ca sa zic asa, care-i include si pe cititori, conteaza, intr-o masura mai mare sau mai mica. un premiu inseamna o investire simbolica, fixarea unui nume in memoria cititorilor,un plus de vizibilitate a cartii, o crestere a vinzarilor s.a.m.d. e preferabila, inclusiv pentru un hedonist ca tine, o atmosfera in care suspiciunile ca ar fi vorba de aranjamente, contraselectie sint neglijabile. te-ai duce linistit la pomul laudat.
in rezumat,e nevoie de instante de validare credibile. Existenta lor ar imprastia parte din miasmele (puturoase rau) ale lumii noastre literare.

Radu Vancu 8 iunie 2011 la 22:25  

Răzvan: :) (Doar că aici e South Eastern Park, şi asta ne ocupă tot timpul, ca să citez din noul Marx al zilei)

Dragoş: Pe lângă cele spuse de Ovidiu, aş mai zice că, de regulă, mitul Autorului sigur pe valoarea Operei lui, şi deci indiferent faţă de Premiu, e... un mit. Chiar şi cei mari (sau mai ales cei mari) au o nesiguranţă maladivă, şi tocmai de aia au nevoie de un feed back rasurant; nu ştiu dacă ţi-l aminteşti pe Emil Brumaru intervievat de Cristina Ţopescu - doamna Ţopescu era uluită că Brumaru suferă depresii (la propriu, medical vorbind) din cauză că n-a luat nici un premiu în anul respectiv, deşi fusese nominalizat de câteva ori: cum, maestre, dar artistului îi pasă de premii? Da, fireşte. Până şi iconoclastului de Arghezi îi ardea buza după Premiul Naţional de Literatură, dacă ai curiozitatea să cauţi în presa vremii o să vezi ce tam-tam se făcea pe chestia asta. Crede-mă, altfel scrie omul când are un premiu în teşcherea, e ca Mara, calcă mai apăsat după ce prinde ceva cheag:) E un pic cam terre-a-terre, e drept, dar cred că aşa stau lucrurile.

ovidiu nimigean,  8 iunie 2011 la 23:36  

Hai ca asta cu Mara e buna!
In fine, am vazut laureatii, arata bine, cinstit vorbind. Ma bucur pentru Radu Mares, care parea un outsider fara sanse. Daca as fi fost de fata i-as fi felicitat aproape pe toti. Repet, problema nu sint autorii, ci naravurile de jurizare.

Radu Vancu 9 iunie 2011 la 00:53  

Aşa-i, arată bine lista, însă calitatea premiaţilor e meritul juriului 2, juriul 1 rămâne cu ruşinea.

Anonim,  9 iunie 2011 la 21:00  

In ce il priveste pe O. Nimigean, cuvintele/numele-cheie ale nenominalizarii sunt Paul Goma si N. Manolescu. Prea multa diplomatie in exprimare strica domnilor, parerea mea! Am mai spus-o, lumea literara romaneasca a colcait zeci de ani si acum s-a imputit de tot. Am perspectiva/distanta neliteratului, consumator de literatura si implicat altfel in lumea literara. E nevoie sa stim si sa acceptam ceva istorie dedesubtica (asta e un termen a la Goma). (Am aflat despre demisia nimigeana intimplator, prietenul meu Nimigean nu m-a tinut la curent. Salutare din spital!) Flori Balanescu

Serban Axinte,  9 iunie 2011 la 22:28  

Ovidiu, ai perfectă dreptate în tot ceea ce zici. Pentru mine e deja mult mai interesantă toată această dezbatere în legătură cu nominalizările, în legătură cu "Salonul refuzaților" decât lista premianților. În plus, juriul 2 se pare că tocmai s-a redefinit drept juriul 1. Așa merg lucrurile!

Radu Vancu 9 iunie 2011 la 23:24  

Flori Bălănescu: E adevărat, prea multă diplomaţie strică, dar la fel şi prea puţină, aşa că v-aş invita să ne relataţi ceva istorie dedesubtică, ca să înţeleagă toată lumea despre ce vorbim. Şi ieşiţi din spitalul din Ro cât mai repede, că strică la sănătate! :)

Şerban Axinte: So it goes, într-adevăr, dar asta nu-i neapărat sinonim cu "merge şi aşa!" :)

Serban Axinte,  10 iunie 2011 la 07:48  

Nuu, nu e deloc sinonim! Nici nu m-am gandit la așa ceva.

Serban Axinte,  10 iunie 2011 la 09:08  

Revin pentru a înlătura orice confuzie.
Există mereu “instanțe supreme” care, într-un fel sau într-altul, încearcă să substituie judecățile critice pertinente și argumentate cu o “listă” de preferințe croită după niște criterii de o dezarmantă arbitrarietate.
Celebra formulă „canonul se face, nu se discută” își dovedește înca o dată ineficiența în plan estetic. Nominalizările la premiile USR ar fi trebuit să reflecte o medie critică, să țină cont de dezbaterile provocate de apariția unor cărți de certă valoare. Mă refer în primul rând la Radăcina de buxau și la Sebastian în vis. Pentru mine e totuși îmbucurător faptul că s-a produs o fisură și că dezbaterea a început în chiar momentul în care ea ar fi putut fi complet inhibată. Cei mai buni critici ai generației mele, Andrei Terian și Paul Cernat, au făcut posibilă această răsturnare de situație.

Radu Vancu 10 iunie 2011 la 10:02  

Şerban, sigur că n-ai zis aşa ceva, încercam şi eu să fac un spirit. :)
Acum, ce să zic, nu cred c-a început cu adevărat o dezbatere; adică Andrei Terian şi Paul Cernat au făcut un gest într-adevăr remarcabil, dar reacţia breslei a fost quasi-nulă, exceptând câţiva scriitori care au luat atitudine în mediul virtual (Octavian Soviany, George Geacăr, tu însuţi). Prea puţini însă pentru a forma o masă critică pentru o dezbatere.
Dar, fără îndoială, Cernat & Terian au creat un precedent. Şi asta e realmente important.

ovidiu nimigean,  10 iunie 2011 la 11:04  

Indata dupa ce s-a renuntat la formula juriului unic, format din cinci critici, N. Manolescu raspundea, zimbind hitru, la intrebarea "De ce e nevoie de doua jurii?" astfel: "Ca sa poata da vina unul pe altul."
Sa fiu tendentios si sa afirm ca s-a incercat o deliberata diluare a responsabilitatii, pentru a manipula mai usor selectia? N-o sa afirm, dar e totusi ceva necurat in inlocuirea unei formule ce incepuse sa recucereasca prestigiul premiilor USR cu o alta, neserioasa prin insasi natura ei si care se dovedeste pe an ce trece nefunctionala pina la bizarerie.
Dar chiar si in situatia actuala, cu doua jurii, lucrurile ar putea fi remediate daca responsabilitatea deciziei i-ar reveni, in deplina libertate,juriului de decernare,lista primului juriu raminind consultativa si atita tot. Ceva demn de atentie incearca filiala din Cluj a USR, unde juriul functioneaza dupa principiul "autosesizarii", fiindu-i permis sa ia in discutie orice aparitie editoriala care i-a atras atentia, indiferent daca volumul a fost "depus", autorul e membru al Uniunii s.a.m.d.
De acord cu Serban si Radu, Paul Cernat si Andrei Terian au creat un precedent, probabil pe viitor juriul de nominalizare, chiar daca nu va disparea, isi va cintari mai cu atentie idiosincraziile.

Radu Vancu 10 iunie 2011 la 11:41  

Formula asta cu două jurii e bizară şi, de fapt, nefuncţională - pe lângă exemplul premiilor USR, îl avem şi pe cel al premiilor UNITER, care tot cu două jurii operează şi tot discuţii contondente iscă an de an. Ar trebui pur şi simplu să se revină la formula iniţială, cu un singur juriu (varianta cu lista consultativă propusă de primul juriu mi se pare şi mai rea, ar diminua până spre zero responsabilitatea şi aşa redusă).

Serban Axinte,  10 iunie 2011 la 12:09  

As face eu un text foarte aplicat. Sa vad daca il primeste cineva

Radu Vancu 10 iunie 2011 la 12:26  

Păi "România literară" ar trebui să-l primească, de vreme ce a publicat comunicatul juriului 2 şi punctele de vedere ale lui Terian & Cernat, nu? :)

ovidiu nimigean,  10 iunie 2011 la 14:37  

Radu, da, revenirea la un singur juriu ar fi cea mai buna solutie, un juriu de critici "nedecorativi". Varianta cu lista consultativa, la limita, n-ar fi totusi mai rea decit ce avem in prezent, pentru ca, dimpotriva, ar responsabiliza juriul de decernare. Acesta ar avea un sir de carti sub ochi, dar ar putea propune orice titlu pe care il crede de cuviinta, ar face el nominalizarile si, normal, ar decide cistigatorii. Asadar, primul juriu ar deveni strict ancilar, in afara oricarei decizii. Pate asa conducerea USR si-ar da seama ca este, de fapt, inutil.
Serbane, fa acel text foarte aplicat si se va gasi ea o publicatie! Iar daca nu, netu-i fatza!

A. Buzdugan,  10 iunie 2011 la 15:01  

Ati facut un piedestal pentru juriul de decernare, insa era de datoria acestuia ca imediat dupa 8 iunie (cel mai potrivit ar fi fost in nr.23 din RL) sa dea un al doilea comunicat in care sa aduca acele completari necesare: care sunt cele opt productii literare ce nu trebuiau sa apara pe lista scurta si de ce (daca va consulta blogul si mai au aceasta intentie, uite una deja le-am oferit-o pe tava). De ce preferatele lor si nu altele? Doar nu exista o ierarhie a celor doua jurii ori doar un juriu in care exista idiosincrazii!...
Din pozitia convenabila in care va aflati nu vedeti decat o parte a problemei, nu va pasa, nu va intereseaza (si nu pot decat sa sper ca nu va bucura) anatemizarea nominalizatilor si punerea sub semnul indoielii a castigatorilor celor patru categorii Nu sunteti singurii nemultumiti de sistemul cu doua jurii combatante. Sistemul actual ar putea deveni functional doar prin intelegerea prealabila a celor doua jurii, sedinte comune, anuntarea nominalizarilor cu doar cateva zile inainte de decernare etc.
Stima!

Radu Vancu 10 iunie 2011 la 15:25  

Poate că n-ar strica, într-adevăr, o reacţie pe cum spuneţi a juriului de decernare. Însă exageraţi când vorbiţi despre "punerea sub semnul îndoielii a câştigătorilor celor patru categorii". O. Nimigean a ţinut, dimpotrivă, să-i felicite pe câştigători, în special pe Radu Mareş, iar eu am spus de asemenea că laureaţii sunt OK. (Era şi normal să fie astfel - nominalizând câte 2 titluri nominalizabile la fiecare categorie, juriul admitea implicit că are la fiecare categorie trei titluri premiabile pe merit.) Nimeni, dar absolut nimeni nu a acuzat în vreun fel credibilitatea câştigătorilor. Ce a fost pus în discuţie a fost mecanismul în sine, deficitar, cum s-a văzut. Dacă tot faceţi procese de intenţie, asiguraţi-vă că aveţi probe. :)

Radu Vancu 10 iunie 2011 la 15:27  

erată - "precizând câte 2 titluri nominalizabile la fiecare categorie"

A. Buzdugan,  10 iunie 2011 la 19:15  

Nu e vorba nicicum de domnul Nimigean. Punerea sub semnul indoielii a castigatorilor celor patru categorii decurge in mod firesc din comunicat si din precizarile care insoteau comunicatul in RL (in articolele insotitoare e pusa in discutie si a patra categorie, "critica si istorie literara, eseu"). Paul Cernat declara ca rezultatele vor reflecta intr-un mod neconcludent varfurile valorice ale volumelor aparute in anul editorial 2010. Nu se procedeaza la o asemenea sarja decat in masura in care ai alti autori preferati (si e firesc, doar nu suntem intr-un domeniu tehnologic in care ai scule si dispozitive de verificare, aparate de masura!) ori consideri ca unui anume X ar trebui sa-i revina indiscutabil premiul la categoria Y.
Daca v-ati fi numarat printre cei nominalizati de primul juriu de nominalizare, nu de cel de-al doilea juriu de nominalizare si decernare, va asigur ca ati fi asteptat indrituit o explicatie la palma din comunicat, "calitatea indoielnica a unor titluri incluse in lista de nominalizari"!

Radu Vancu 11 iunie 2011 la 00:30  

"Aşa stînd lucrurile, mă văd nevoit să aleg din ce a fost „filtrat” în prealabil de către precedentul juriu, cu rezultate ce reflectă, din păcate, neconcludent vîrfurile valorice ale volumelor apărute în anul editorial 2010". Iată cuvintele lui Paul Cernat; nu "rezultatele vor reflecta" etc., cum inexact citaţi dvs., deci nu premiile finale vor fi neconcludente, ci rezultatele "filtrării" precedentului juriului, adică nominalizările, reflectă neconcludent vârfurile valorice ale anului 2010. Adică, după cum spuneam mai sus, nu credibilitatea câştigătorilor e acuzată, ci acurateţea nominalizărilor.
Şi eu aş fi curios să văd explicaţiile juriului, la fel ca toată lumea literară, bănuiesc; poate vor veni, poate nu (înţeleg mai degrabă că nu). Indiferent de asta, câştigătorii la fiecare categorie rămân credibili; iar dacă cineva a pierdut credibilitate, acela e juriul de nominalizări.

A. Buzdugan,  11 iunie 2011 la 08:25  

Domnule Radu Vancu, din citat se poate deduce fie ca rezultatele neconcludente vor fi desfasurate de cel care este silit sa aleaga, fie ca ele sunt ale "filtrului", eu am extras scuza, dvs. acuza. Lasand insa acest lucru deoparte, e limpede ca daca ai alt pachet de nominalizari, exista probabilitatea mare (2/5) ca rezultatele sa fie altele, chiar dvs. folositi "credibili" cand va referiti la castigatori, iar nu "incontestabili".
Si nu cred ca doar un juriu a fost decredibilizat, ci insasi institutia premiilor. Domnul Nimigean a dat tonul alegand sa se autosuspende din USR, la o asemenea pozitie asumata de juriul 2 cu siguranta vor mai exista varii reactii. In ceea ce ma priveste voi ocoli pe cat posibil aceste premii, mai ales daca in juriu/jurii se vor afla membri dispusi la orice gest pentru a-si sustine preferatii.
Fiind implicati si eu si dvs. insa de parti diferite (pe dvs. nu va atinge ireverenta celui de-al doilea juriu, ci marsati pe incompetenta primului juriu), va propun sa ne oprim aici.
Va multumesc ca mi-ati gazduit aceste opinii!

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS