Suedia. Câinii, alcoolul, Nostalgia

În Stockholm, tot suedezul are câinele lui. Pe care-l poartă ca pe un fel de buletin de identitate umană, să arate că are şi el suflet, cum ar veni. Însă nicăieri n-am văzut câini mai bizari: tăiaţi în cele mai ascuţite unghiuri, cu corpul aşezat nu paralel cu solul, ci formând cu labele un triunghi scalen, cu fizionomii nu non-canine, dar non-animale, copiaţi din coşmarurile desenatorilor de ultimă generaţie de la Cartoon Network.
Or fi, poate, corelativii obiectivi ai coşmarurilor suedeze. Pentru că au destule - sunt depresivi, de unde şi rata dodoloaţă a sinuciderilor. Cu atâta noapte pe cap, e de înţeles. De aceea şi alcoolurile sunt drămuite - în comerţul obişnuit găseşti numai bere de maxim 3 la sută, pentru orice altfel de etili trebuie musai să cauţi un magazin din reţeaua System Bolaget, specializat exclusiv pe băuturi alcoolice. Relativ ieftine, de altfel.
Apropo de vise colorate şi în demenţă - Cărtărescu e acolo într-adevăr "very big", cum îmi ziceau toţi, inclusiv Anna Hallberg (poetă bună şi critic influent, cu rubrică de cronică în cel mai important cotidian suedez); în unele librării am văzut că era cel mai bine reprezentat scriitor pe plan mondial (da, da!). Iar pe insulă, la Biskops Arno adică, cam toţi studenţii citiseră măcar Nostalgia, unii (cei mai mulţi, de fapt) cu entuziasm. (Eram aproape gelos pe ei, ăla era entuziasmul meu!) Am avut deseori senzaţia că eram privit cu simpatie ca român pentru că eram din ţara lui Mircea Cărtărescu - Ministerul de Externe "Orbitor" a făcut pentru ţărişoară mai mult decât tot aparatul administrativ de stat plus toţi patrioţii de ocazie şi de pleaşcă. Cărtărescu şi ICR Stockholm, astea-s cam singurele lucruri asociate curent cu România.
Până şi comunistului de Ali îi plăcea capitalistul Mircea Cărtărescu. Să mai spui că arta nu e transideologică...