duminică, 21 februarie 2010

Tot Diana

...şi unul dintre poemele mele preferate din cartea ei, Grifonul.


Scaunul iese de sub birou,
Zâna Electricitate stinge
monitorul calculatorului.
Au mai inventat o sonerie pentru mobil
cu sunete de înaltă frecvenţă,
pe care o pot auzi
numai tinerii sub 25 de ani.
Seamănă cu ţârâitul greierului.

(Noaptea, fiecare fir
de iarbă vrea un răspuns.)

Animalele au ieşit în curtea interioară.
Prin iarbă şi peste dalele de piatră aleargă
reflexe portocalii, un lan de lalele
decolorate de pe cămaşa de noapte.

Interesante creaturi, Grifonii:
dacă unul îşi pierde partenerul,
toată viaţa se concentrează
numai pe muncă şi niciodată nu se lasă
mângâiaţi. Minunate creaturi, te vor sfâşia
dacă te apropii, pentru că tot ele
păzesc obiectele preţioase.

„Şi ea mă va ajuta, mă va transforma
cum eram înainte? Mai am timp?”
„Te va ajuta”, îi răspunde Grifonul,
ţinând capul aplecat, atingându-i cu aripile
picioarele goale, „dar trebuie să-i dai
toate secretele, pentru că
schimbarea pe care o vrei tu
va fi mai degrabă o reconstituire.”
„Şi cum ajung la ea?”
Grifonul îi şopteşte ceva
în legătură cu un obiect uitat
sau se plânge de un umăr lăsat.

Apoi fac amândoi câte o plecăciune
şi fata dispare, iar
animalele revin la forma iniţială,
foşnind noaptea la sunetul
tocurilor cui de pe scară.

14 comentarii:

valeriu.gherghel,  22 februarie 2010 la 15:50  

Frumos poem, indiscutabil!

Da de unde e fata asta?

Radu Vancu 22 februarie 2010 la 17:47  

Aşa, ca spirit de glumă (care spirit animă şi întrebarea, pe cât înţeleg), aş zice că e din cea mai bună poezie recentă :)
Sau că-i din Botoşani, de vreme ce acolo a luat premiul Eminescu pentru debut :)

deliria 24 februarie 2010 la 22:43  

fain poem şi mi-a plăcut toată cartea dianei pe care am reuşit doar să o citesc, nu şi să o cumpăr pentru că nu am avut de unde. e o carte care merita mult mai multa atentie.

Anonim,  25 februarie 2010 la 22:16  

imi place si mie la nebunie volumul asta. mult mai mult decat primul.

Radu Vancu 25 februarie 2010 la 22:30  

Ana, Miruna: Uite, deja suntem trei, putem pune de-un fan club! :)

Anonim,  26 februarie 2010 la 08:14  

si eu sunt fan al acestui volum. diana a ajuns o poeta matura.

Radu Vancu 26 februarie 2010 la 23:56  

Ei, uite, suntem deja cinci - putem să ne constituim într-un juriu şi să-i dăm un premiu - ce ziceţi, domnule preşedinte de juriu Octavian Soviany? Cum se numeşte premiul şi în ce constă el? :)

deliria 27 februarie 2010 la 12:08  

Premiul se numeşte "Lady Lazarus". şi constă în promovarea cărţii pe cel puţin 100 de bloguri cu posibilitatea de a o comanda in format .pdf daca de tiparit s-a tiparit in 7 exemplare.

Radu Vancu 27 februarie 2010 la 13:47  

:)
Ana, cu toate ca subminezi (vizezi?) autoritatea presedintelui juriului, propunerea ta mi se pare cat se poate de bineevenita.
Asadar, luandu-mi libertatea sa cred ca si ceilalti membri ai juriului (Valeriu Gherghel, Octavian Soviany, Miruna Vlada) sunt de acord, spun asa:
Se acorda premiul "Lady Lazarus" Dianei Geacar, pentru volumul "Frumusetea barbatului casatorit". Primii 99 de blogeri care vor promova, sub o forma sau alta, cartea premiata vor intra in istorie drept "stafful primului premiu Lady Lazarus" (sau "cei o suta ai primului Lazarus"). Asteptam inscrieri.
Merge?

deliria 27 februarie 2010 la 14:20  
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
deliria 27 februarie 2010 la 14:23  

merge la fix! mai ramane ca (ne)fericita (dacă tinem cont de numele premiului) castigatoare sa ne trimita cartea in format electronic sa o putem disemina printre bloggeri.(vezi ce cuvinte mari folosesc de cînd fac dosare de acreditare a lumii celor care nu cuvîntă? cuvinte de adevărat preşedinte)

valeriu gherghel 27 februarie 2010 la 20:06  

E chiar infailibil acest juriu! Vom promova cartea Dianei.

valeriu 27 februarie 2010 la 20:09  

A, sa nu uit: ma bucur ca voi intra in istorie. Pina acum nu reusisem...

Radu Vancu 27 februarie 2010 la 22:41  

@ Valeriu Gherghel: Hehe, cineva dintre noi, sabotorii Marii Istorii, tot trebuia s-o facă, mai devreme sau mai târziu! :)

Trimiteți un comentariu

Statistici

  ©Radu Vancu - Sebastian în vis - Template by Dicas Blogger.

SUS